Mâncărurile preferate ale dictatorilor: Ce-i plăcea cel mai mult lui Ceaușescu să mănânce / Hitler era obligat să țină regim, pentru că suferea de flatulență

Mâncărurile preferate ale dictatorilor: Ce-i plăcea cel mai mult lui Ceaușescu să mănânce / Hitler era obligat să țină regim, pentru că suferea de flatulență
Dictatorul Nicolae Ceaușescu (FOTO - Arhiva Gândul)
Publicat: 25/08/2020, 11:35

Cei mai mulți dictatori au avut un regim de viață echilibrat, iar în ceea ce privește dietele alimentare, și acestea erau alese cu atenție. De exemplu, Adolf Hitler era vegetarian, iar lui Nicolae Ceaușescu îi plăcea foarte mult peștele românesc!

Scriitoaele americane Victoria Clark şi Melissa Scott au dezvăluit în carte „Dictators’ Dinners: A Bad Taste Guide to Entertaining Tyrants” că Adolf Hitler a fost vegetarian și a trecut la acest regim din motive medicale. Cel mai sângeros om din istorie suferea de flatulență și constipație cronică, afecțiuni pentru care lua aproape 30 de pasitle pe zi.

Lui Nicolae Ceaușescu îi plăcea și musacaua de legume

Pe de altă parte, dicatorul italian Benito Mussolini, „prietenul” lui Hitler, mânca foarte mult usturoi și credea că prin acest mod prevenea bolile de inimă. În ceea ce privește desertul, dictatorul italian prefera ciambellone, scrie clickpentrufemei.ro.

Scriitoarele mai arată că dicatatorului român Nicolae Ceaușescu îi plăcea foarte mult musacaua de legume cu ouă și smântână, dar și crap românesc în aspic sau piftia de crap.

De altfel, lui Nicolae Ceaușescu îi plăcea să ducă un regim de viață bun, cu multe vacanțe în locuri de relaxare în care majoritatea românilor nu aveau acces, cum este lacul Snagov.

Soții Ceaușescu aveau case de protocol și pe litoral și la munte și în alte zone turistice. Astfel că, cei doi conducători aveau de unde alege când venea vorba despre concedii.

Unde își petrecea Ceaușescu vacanțele

Timp de aproximativ 20 de ani, o vilă pe malul Lacului Snagov a reprezentat reședința de weekend a soților Ceaușescu. Dicatotorul își petrecea timpul cu vaporul pe Lacul Snagov, sau pe terenul de volei din apropierea vilei.

În vacanța de iarnă, Ceaușescu prefera să meargă la munte, unde îl aștepta vila din Predeal. Vila a fost construită în anii ”20 și reprezenta una dintre primele construcții de agrement din zonă. În 1950, vila a devenit prima reședință de protocol din Predeal pe care a avut-o Ceaușescu înainte de preluarea puterii. După 1965, în anul în care Nicolae Ceaușescu a devenit secretar general al PCR, vila de protocol a trecut în administrația Întreprinderii Economice de Odihnă.

O altă vilă în zonă montană, în care obișnuia să-și petreacă Ceaușescu concediile este Cabana Paltinul, construită după 1970, în acleași timp cu șoseaua Transfăgărășeanul. Dictatorului îi plăcea să meargă la Paltinul pentru a vâna capre negre. Ceaușescu era un vânător pasionat, iar din informațiile vremii ar fi obținut 398 de medalii pentru succesele sale în partidele de vânătoare

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care...
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Aurora boreală s-a văzut azi noapte în București și în mai multe orașe din țară!...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Se poate rămâne fără banii din CONTUL BANCAR. Informația a fost anunțată în mod oficial
Superbolid deținut de un om de afaceri român. Repararea mașinii, o mare aventură
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Medicul ortoped Cătălin Cîrstoiu, despre operația lui Florin Piersic: ”Trebuie tratat într-un spital mare”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
De ce Sistemul Solar este aliniat cu Axa Răului?